Plictiseala

Plictiseala este o emotie umana comuna.

Apare mai frecvent la cei care traiesc stari depresive, de lipsa de speranta, se simt singuri si sunt usor distrasi de diversi stimului care au nu au vreo importanta anume pentru ei (distractibilitate).

Chiar daca apare la orice varsta, ea este mai problematica la adolescenti si la varsta a treia, perioade oricum difcile din foarte multe motive. Se presupune ca un adult se ocupa cu treburi „de adult” si deci are in cea mai mare parte a timpului un regim de solicitare care nu prea ii permite sa se plictiseasca.

Adolescentii se straduie din greu sa realizeze tranzitia spre rolul de adult, lucru deloc simplu  tinand cont ca in principiu tot treburi de copii sunt nevoiti sa faca. Si s-au cam saturat de ele.

Cei care isi incheie cariera traiesc un proces invers, dar mult mai brutal, de pierdere a rolului social si a regimului de activitate pe care l-au avut vreme indelungata. Adaptarea la noua viata poate fi mai complicata decat au anticipat.

Depresia include stari de tristete si lipsa de interes pentru un numar mare de activitati. Plictiseala este caracterizata de lipsa de interes si poate exista independent de tristete. In depresie, influenta mediului este pregnanta. Multe din lucrurile care se intampla sunt percepute ca avand o influenta negativa, iar efortul de a rezista aversiunilor poate deveni epuizant. Stimulii sunt parca prea multi, prea ampli, se intampla tot felul de „surprize” resimtite in plan psihic ca adevarate cutremure si toate astea il fac pe depresiv sa-si doresca linistea si monotonia mai mult decat orice altceva. Ca reactie de aparare se observa tendinta la izolare, la indepartare de stimulii negativi si chiar de toti stimulii. Doar in cazurile grave apare o ruptura semnificativa de mediu. Mintea este plina de ganduri referitoare in marea majoritate la trecut, experiente negative sunt in permanenta reactualizate. Un om plictisit percepe mediul in care se afla ca fiind static si este deconectat (detasat) de procesele care au loc in jurul sau. Ar vrea sa se agate de ceva, dar mai nimic nu pare sa-l captiveze suficient. Monotonia devine un nisip miscator si cu fiecare tentativa de alungare a acestei stari amplifica si mai acut sentimentul ca nu se intampla nimic. E drept ca nici persoana „nu intampla” mare lucru. Experientele devin frustrante, sufocante, nu neaparat si dureroase ca in cazul depresiei. Multi relateaza o senzatie de vid mintal, de parca nici o idee nu pare sa-i preocupe. Exista o tendinta la nostalgie si la amplificarea semnificatiei unor evenimente din trecut. Si totul devine cumva lipsit de scop. Plictiseala este mai mult decat un proces cognitiv sau o stare de spirit. Cele mai multe organisme inceteaza la un moment dat sa mai raspunda la un stimul care se repeta la nesfarsit. Raspunsul continua si eventual se modifica numai daca este intarit (sau stins) de recompensa ori de necesitatea de a evita o pedeapsa. Cu cat un organism este mai evoluat, cu atat el actioneaza mai activ sa evite un mediu complet monoton.

Pana si un soarece de laborator cauta mai multe cai de a ajunge la hrana si  prefera sa se plimbe  prin zone mai putin familiare, evitand sa stea prea mult in acelasi loc. Nu stiu daca face asta pentru ca nu se simte valorificat la intregul sau potential ori colegii sunt toti prea asemanatori intre ei.Toti avem momente/perioade de plictiseala. Cand ele devin foarte dese sau prelungite, tindem sa reactionam tot mai slab la efectele stimulului numit „plictiseala”. Pe acest fond risca sa se instaleze plictiseala cronica:

-perceptiile in diferite cai senzoriale tind sa scada in faza acuta si sa se amplifice in cea prelungita (auz, vaz, miros, etc.)

-scad performantele intelectuale, se fac mai multe erori unele dintre ele chiar inexplicabile

-anhedonie

-letargie

Apar  modificari de comportament:

scade toleranta la frustrare, iritabilitate, labilitate emotionala, raspunsuri disproportionate sau inadecvate, neliniste, miscari cu aspect stereotip (de exemplu cu degetele de la maini), se poate ajunge si la abuz de droguri, mancat excesiv, jocuri de noroc sau orice aduce o stimulare in plus.

Unele persoane sunt mai predispuse la plictiseala decat altele:

prezenta alexitimiei – capacitatea scazuta de a identifica si descrie propriile emotii. Aceasta implica si incapacitatea de a le identifica pe ale altora, de a rezona cu ei. Duce la scaderea implicarii in foarte multe activitati.

Anxiosii si cei foarte preocupati de performanta. Nu au multa rabdare si vor sa termine sarcinile cat mai repede. Adesea le termina, dupa care se plictisesc asteptand sa termine si restul. Pana si succesele foarte frecvente ii pot plictisi in anumite conditii. Lumea se misca prea incet pentru ei.

Cei cu o capacitate scazuta de relaxare si de angajare in activitati placute. Nu apuca sa se bucure de succesele lor si nici sa-si mai incarce bateriile.

O „sensibilitate” crescuta la recompense. Cand le considerate prea mici se demotiveaza repede. La capatul opus a spectrului, persoanele care reactioneaza foarte amplu la pedeapsa si suferinta vor sa se retraga din mediu in scopul (uneori iluzoriu) al autoprotectiei. Cu timpul devin tot mai substimulati.

Persoanele cu depresie, pentru care mai nimic nu e suficient.

Obsesionalii, mereu in tensiune si actionand pe baza unor reguli rigide si mai rar in functie de scopurile lor personale.

Introvertitii se simt mai slab stimulati de munca loc fata de cei extrovertiti.

Persoanele foarte capabile in ceea ce fac tolereaza greu sarcinile monotone.

Prezenta tulburarile de personalitate

Plictiseala aduce cu ea ceva foarte periculos: plictiseala. Cu cat dureaza mai mult, cu atat se observa o degradare mai accentuata a persoanelor plictisite, sub toate aspectele: aptitudini, rezistenta la stres, aspect exterior, relatii personale si sociale.

Din punct de vedere psihologic ca si a intregului corp, stresul provocat de substimulare (de exemplu la locul de munca) este mult mai problematic decat suprasolicitatea sau epuizarea. Sarcinile repetitive plictisesc intrucat solicita atentia, dar aduc o stimulare scazuta. Plictiseala e ca gripa: a altora ne poate contamina, la fel cum si a noastra ii poate afecta pe cei din jur.

De aceea, activitatile indiferent de natura loc trebuiesc facute mai interesante:

-cresterea numarului de activitati si implicit a abilitatilor utilizate pentru rezolvarea lor

-realizarea unor activitati complexe cap-coada si nu doar a unor fragmente mici

-cresterea importantei activitatilor ( facandu-i pe altii dependeti de rezultate)

-acordarea unei autonomii crescute inclusiv la nivel de decizie

-evaluarea amanuntita a perfomantei, dupa care se pot acorda recompense/sanctiuni in functie de aceste rezultate.

Aceste masuri de bun simt sunt luate de foarte multe persoane: angajatori/sefi de departamente fata de subordonati, educatori fata de elevi, parinti fata de copii, tocmai pentru reprezinta o conduita optima in scopul dezvoltarii abilitatilor, personalitatii si a productivitatii.

Conditia fundamentala este ca cei care iau aceste masuri sa nu fie ei insisi plictisiti, dar mai sunt necesare si multe altele.

Plictiseala poate fi si un fenomen adaptativ in conditiile in care este constientizata prezenta ei si diverse activitati rutinate sunt modificate. Uneori se ajunge si la schimbari majore in stilul de viata: alt serviciu, alta tara, alta relatie de cuplu. Adesea insa, resursele externe sunt insuficiente sau chiar lipsesc. Se ajunge la o situatie foarte dificila, in care persoanei afectate ii mai ramane ca solutie sa caute un substitut: stimularea interna. Este dramatic sa constati ca viata ta, asa cum ti-ai construit-o in zeci de ani, nu-ti mai ajunge. Poti cadea si in depresie. Solutiile trebuiesc cautate pe intreaga axa a timpului:

-ce a functionat in trecut si mai poate fi eficient si in prezent, in aceeasi forma sau cu diferite adaptari

-ce anume din actualitate este insuficient folosit

-noutatea, accesibila acum sau intr-un moment viitor.

Copii gasesc orice interesant. Nu exista lucruri neinteresante in sine, dar modul nostru de gandire ne face ca experientele pe care le traim  sa fie mai mult sau mai putin interesante.

Pentru a deveni plictisiti trebuie:

-sa ne concentram asupra faptului ca nu suntem capabili sa dam suficienta atentie stimulilor interni (ganduri, emotii) si externi necesari pentru a ne angaja in activitati satisfacatoare

-sa atribuim aceasta stare negativa factorilor externi, daca se poate exclusiv lor.