Neurastenia

In ziua de azi foarte multi oameni se plang ca sunt obositi, iar o parte dintre ei solicita ajutor medical in acest sens. Oboseala normala este tranzitorie, suportabila, explicabila in contextul de viata si activitatile desfasurate, nu duce la simptome psihice, iar odihna permite recuperarea completa. Pentru aproximativ 2% din populatia adulta, epuizarea devine persistenta si afecteaza semnificativ existenta. Cand nu este suficient explicabila prin probleme de sanatate fizica sau psihica (diagnosticate si nu doar presupuse), se poate vorbi despre un sindrom (o grupare de simptome) care in timp s-a chemat: neurastenie, nevroza astenica, epuizarea nervoasa/fizica, sindromul de oboseala cronica sau a fost considerat o tulburare de somatizare. Unii considera ca nici nu exista, insa pacientii sunt de alta parere.

In neurastenie apar si se agraveaza un numar mare de simptome somatice, cognitive si emotionale. Se intalneste mai des la cei cu o viata stresanta si un regim de munca foarte solicitant.

Nu exista un tratament pentru acest sindrom si nici macar nu se cunosc cauzele. Mai multi factori pot fi identificati in perioada de debut sau contribui ulterior la perpetuarea simptomelor: activarea cronica a sistemului imunitar, infectii virale si alte boli somatice, terenul genetic, factori psihologici si afectiuni psihiatrice, anomalii ale sistemului nervos. Sunt atat de multe manifestari posibile incat nu are cum sa existe o singura explicatie suficienta.

Din punct de vedere clinic exista o simtomatologie cronica de tip anxios si depresiv. Totusi bolile din aceste doua categorii includ si multe alte manifestari iar simptomele care sunt similare cu cele ale neurasteniei sunt de regula mai severe. Tulburarile depresive si cele anxioase debuteaza si evolueaza dupa alte tipare, au un alt raspuns la tratamentul psihotrop. Creierul se afla intr-o stare prelungita de suprastimulare si din acesta cauza se ajunge la neliniste, tensiune psihica si fizica, o dispozitie cronica de iritabilitate, labilitate emotionala, oboseala in special mentala, letargie si extenuare.

Plangerea principala poate fi legata de epuizarea perceputa chiar la eforturi minore.

Ceea ce demoralizeaza persoanele afectate este ca odihna (activa sau pasiva) nu ii ajuta decat foarte putin sau chiar deloc. Se cauta repausul, odihna, “evitarea stresului”, insa pacientii constata ca starea lor de activare este atat de crescuta, incat nu reusesc sa se mai relaxeze. Stresul prelungit duce la aparitia de simptome in mai toate regiunile corpului, motiv pentru care pacientii solicita un volum urias de servicii medicale in special din domeniul medicinii interne:

ameteala, senzatia de lesin
dureri severe de cap
insomnia, oboseala accentuata pe timpul zilei
dificultati de concentrare, probleme de memorie
scade randamentul gandirii
sensibilitate crescuta sau intoleranta la zgomote si lumini puternice
cresterea frecventei cardiace, palpitatii, dureri nespecifice in zona inimii
tensiune arteriala marita
dureri musculare si articulare
dureri corporale difuze
senzatia ca anumite segmente “amortesc”, sunt prea reci sau foarte calde
transpiratii
in anumite cazuri a aparut marirea unor limfonodului in zona gatului sau a axilei
dureri de spate, sensibilitate crescuta de-a lungul coloanei
dificultati de inghitire, greata
dureri ca de gastrita/ulcer
tulburari ale tranzitului intestinal, sindrom de colon iritabil
tulburari ale ciclului menstrual
disfunctii sexuale.
Tratament

Din pacate, schimbarile si controversele in legatura cu denumirea neurasteniei nu au dus si la un progres terapeutic:

sub 10% se recupereaza complet (mai ales copii si adolescentii )
pana la un sfert sufera agravari cel putin episodice, in special persoanele in varsta, care au comorbiditati psihiatrice si atribuie simptomele unor cauze fizice.
S-a incercat orice: antivirale, mediatori imunologici, anticolinergice, hormoni, toate fara vreun rezultat notabil in prvinta ameliorarii simptomelor si cresterii activitatii.

In prezent se utilizeaza substantele care fac parte si din tratamentul fibromialgiei:

antidepresive din clasa inhibitoare selective ale secretiei de serotonina (ex.: fluoxetina, sertralina, paroxetina)
substante care induc somnul si/sau relaxeaza musculature scheletica
antiinflamatoare nesteroidiene si anticonvulsivante mai noi, care sunt eficace in scaderea durerii
diverse recomandari nutritionale si suplimente nutritive.
Sindromul de oboseala cronica duce frecvent la depresie, anxietate generalizata, panica si tulburari de somatizare. Regimul de viata si cel alimentar “atrag” diverse afectiuni somatice. Oricare dintre ele necesita un tratament adecvat, de regula cronic.

Cu rezultate foarte bune dar foarte rar agreate de pacienti:

exercitii fizice aerobice desfasurate de regula in echipa – cei mai multi acuza o adevarata “intoleranta la efort” si sunt foarte tentati sa renunte
tehnici de relaxare
consilierea psihologica – probabil de neevitat, tinand cont de factorii cognitivi si comportamentali implicati in perpetuarea simptomelor.
La toti cei afectati este evidenta o strategie insuficienta de management a stresului, atat a celui provenit din mediul de viata cat si a celui generat de propriile actiuni. Modul in care sunt alese diverse obiective profesionale/ personale sau selectarea mijloacelor prin care acestea pot fi indeplinite sunt si ele deficitare. Pentru multi dintre neurastenici, copilaria si adolescenta au fost perioade in care parintii le-au cultivat convingerea ca pot face orice cu rezultate excelente. Doar ca acest orice se refera la ce doreau parintii si nu copilul. In principiu laudele si recompensele sunt un lucru bun, cel putin in comparatie cu duritatea si abuzurile. Insa, daca acest comportament este excesiv, copilul devine in timp foarte interesat de aceste aprecieri si urmeaza preponderent linia trasata de parinti. Nu mai reuseste sa afle cine este, ce-si doreste sa faca si ce nu. Asa ca adultul tanar ajunge sa aiba o stima de sine inflata, o multime de fantezii legate de succes si performanta si nu in ultimul rand o slaba capacitate de a se cunoaste si intelege. Problemele apar inevitabil, intrucat cei din jur nu ii percep in acest fel, iar cu trecerea timpului devine foarte evident ca nu toti putem ajunge bogati si faimosi. Planul lor existential incepe sa se clatine, iar frustrarile se acumuleaza pana dincolo de capacitatea de a le gestiona sanatos. Primul lor gand este ca nu au incercat suficient si intrucat sunt “programati” sa creada ca succesul este inevitabil, se gandesc foarte rar la esec sau la schimbare obiectivelor/planului. Suferinta emotionala apare in cazul in care acestia vad ca nu reusesc ceea ce-si propun si, in loc sa schimbe strategia, incearca sa faca si mai mult din ceea ce deja nu merge. Eforturile excesive si tensiunea emotionala duc la oboseala accentuate si in cele din urma la epuizare. Cu trecrea anilor, chiar si existenta de zi cu zi ajunge sa fie perceputa ca o povara. Odata cu trecerea anilor, autocunoasterea devine dificila, chiar si cu ajutor specializat. Pacientii vorbesc foarte mult despre simptome, despre boli diagnosticate sau presupuse si abia la urma (daca) despre ei. Pare ca traiesc mai mult pentru simptome si mai putin pentru ei insisi. Pot considera simptomele ca fiind cauzate de boli/fenomene somatice si tind sa neglijeze importanta factorilor psihologici. Rar se angajeaza in demersuri sustinute pentru ameliorarea problemelor de o natura sau alta. Adopta atitudini mai degraba pasive, evitante, care nu pot duce decat la inrautatirea simptomelor si a calitatii vietii. Imbunatatirea starii emotionale si a functionalitatii devine posibila daca accepta sa faca pasi mici in experimentarea unor activitati mai potrivite pentru ei. Au nevoie sa inteleaga faptul ca esecul nu este inadmisibil, de neiertat, “sfarsitul”, sau ca reprezinta invalidarea lor ca persoane. Insuccesul ne aduce cu picioarele pe pamant, ne face sa reflectam la ce s-a intamplat si la ce va urma. De multe ori, poate fi o sansa de care avem nevoie pentru a schimba ceva si a face ceea ce ni se potriveste mai bine.