Este inevitabila aparitia conflictelor intrapsihice la fiecare om, intrucat nu orice pulsiune sau dorinta este acceptabil ori posibil sa fie pusa in practica. Se intampla ca aceste conflicte sa se rezolve de la sine, de exemplu prin simpla trecere a timpului.  Dar uneori nu se intampla asa. Nu avem cum sa toleram orice situatie, in orice context si indiferent de durata, iar simpla trecere a timpului nu “le vindeca pe toate”.

Ajungem sa traim tensiuni foarte mari, uneori greu de tolerat, iar in aceste momente mintea noastra ia masuri ferme de protectie, sau macar e de dorit sa faca asta.

Un mecanism redutabil de aparare este refularea – ganduri, emotii sau pulsiuni inacceptabile si greu de tolerat sunt blocate in mod inconstient. Ca si consecinta, scade lupta interna cu ele si anxietatea generata de aceasta lupta. Ulterior, ce s-a refulat este impiedicat pentru o anumita perioada sa se intoarca.  In anumite conditii patologice, refularea poate deveni un adversar redutabil al ameliorarii suferintei. Nu avem control asupra continuturilor refulate nici cand sunt constiente, cu atat mai putin cand ajung in inconstient.

Acest fenomen nu este unul uniform.

Gradul de refulare poate fluctua, de la abolirea temporara a unor ganduri neconfortabile pana la amnezia totala a unor evenimente.

Sunt multe controverse in privinta amintirilor reprimate. Frecvent sunt amintite fapte sau trairi care nu s-au petrecut in realitate. Ca si in cazul amintirilor evocate in stare de constiinta modificata (transa hipnotica), si cele recuperate dupa refulare nu pot fi considerate probe ale realitatii. Constatarile repetate ca in ambele cazuri se pot evoca informatii corecte cu o precizie milimetrica nu contrazic afirmatia de mai sus. De fapt, cele doua situatii pot chiar coexista la o aceeasi persoana, de exemplu  in perioade diferite.

Intoarcerea elementului refulat

Cel mai bun lucru care i se poate intampla unui simptom este sa fie ascuns constientului si implicit unei posibile prelucrari terapeutice. Energia pe care o poate avea atunci cand este observabil este destul de scazuta, chiar daca uneori are legatura cu o suferinta severa. Odata refulat, el capata in timp mai multa forta si mai multa imaginatie. Si totusi are o mare slabiciune: tanjeste sa revina in constient, sa arate ce poate, sa-l vada lumea cat e de maret. Refulat, in obscuritate, desi puternic si activ, isi vede sufocat propriul narcisism si brusc “il apuca dorul de casa”. Dar vede ca nu e tocmai simplu sa gasesti o cale de intoarcere; si incepe sa o caute.

Procesul de intoarcere nu e simplu, nici de scurta durata. Este progresiv, poate niciodata complet. Simptomul tinde sa reapara in planul constient sau in diverse comportamente. Reapare in forme destul de greu identificabile, cum ar fi noi simptome, fantasme, vise de diverse categorii, acte ratate verbale si nu numai. In anumite cazuri, poate genera inclusiv modificari caracteriale persistente.

Odata ce incepe sa reapara, elementul refulat genereaza un conflict cu ce exista in constient, astfel ca are loc si o activare a altor mecanisme de aparare, care sa ajute refularea sa impidice intoarcerea a ceea ce a fost uitat. Rolul primordial al mecanismelor de aparare este sa protejeze emotiile, iar accentuarea anxietatii va duce automat la activarea unora dintre ele la un moment dat.

In cazul unui tablou clinic, acesta incepe sa capete un aspect atipic persoanei respective, cu o evolutie diferita de cea prezisa, cu aparitia de noi elemente simptomatice si eventual accentuarea unora deja existente, dar in orice caz cu cresterea anxietatii persoanei respective sau chiar acutizarea/recaderea inexplicabila. Poate duce la scaderea eficientei tratamentului psihotrop, desi acesta daduse rezultate clare pana atunci, sau chiar laaparitia brrusca a unor propbleme psihiatrice, aparent de nicaieri.

Un alt aspect este efectul cumulativ al amintirilor si acest aspect nu se refera doar la evenimente similare, astfel ca aparitia anxietatii sau a unor comportamente disfunctionale nu este usor de atribuit unui eveniment anume, ci mai multora, care chiar nu prea au legatura unele cu altele.

Suferinta mentala  inseamna un anumit grad de dezorganizare psihica si de aici scaderea eficientei masurilor destinate adaptarii si ameliorarii/vindecarii.

Slabesc si se destructureaza inclusiv mecanismele inconstiente de aparare, iar granita dintre constient si inconstient incepe sa se stearga. Emotiile zavorate incep sa invadeze constiinta, ocazie si pentru elementele refulate sa se intoarca.

O alta ocazie este reprezentata de situatiile in care pulsiunile atasate refularii capata o forta extraordinara, asa cum se intampla la pubertate.

Dar, frecvent, trairi si experiente din actualitate seamana pana la identificare cu anumite continuturi refulate si atunci devine posibila intoarcerea acestora.

Cu certitudine, intoarcerea nu are loc lent sau subtil in nici una din situatii, iar continuturile sunt mereu alterate sau chiar neinteligibile, ca si cum in inconstient simptomul a invata mai multe limbi straine si se trezeste ca nu mai poate vorbi corect  romaneste si astfel se face greu inteles si recunoscut.

Refularea poate avea loc oriunde si oricand. Nu e cazul  ca atunci cand vorbesti cu o persoana oarecare sa te intrebi daca a refulat anumite lucruri sau nu. Cu siguranta a facut asta si o va mai face.  Nu, nu se produce doar in copilarie J).

Si nu orice element refulat este o trauma, eventual una majora in perioada copilariei, iar din acest motiv scade apetitul sexual sau sunt dificultati de relationare la varsta adulta. Ar insemna plasarea in cadrul discursului patologizant si ca urmare am “vedea” numai tulburari postraumatice de stress si nevroze peste tot in jur.

Nici mesaje de genul: ”sigur ai niste traume, dar nu ti le amintesti tu” sau “da’ esti sigur ca evenimentul relatat a fost doar o intamplare neplacuta/tragica si nu o trauma?” nu sunt tocmai inspirate.

In terapie poate “rasari” ceva refulat la un moment dat, anumite amintiri pot apare brusc (limpezi sau ametecate) in constiinta, chiar insotite de manifestari afective dramatice. Este nevoie ca aceste trairi sa fie eliberate, dar si lasate sa se manifeste, in acelasi timp se are in vedere si o anumita elaborare a lor, ca si identificarea unei legaturi cu problema actuala a clientului – daca este cazul de asa ceva.

Privind aceasta situatie ca o balanta, poate fi o idee buna mentinerea unui echilibru intre:

  • explorarea informatiilor noi si adancirea in emotii (care ar putea sa inrautateasca starea persoanei) si
  • prelucrarea datelor recent aparute in scopul de a da o noua semnificatie evenimentului (mai adaptativa) si de a face anumite restructurari cognitive (caz in care riscul unei noi refularii poate aparea).

Incercarile excesive de clarificare pot fi si ele limitate ca eficienta sau chiar generatoare de confuzie, din mai multe motive: in constientul persoanei exista oricum multe alte ganduri fara legatura cu refularile, amintirile refulate pot fi destul de departe de evenimentele reale din trecut sau numai fragmentare, nu se cunoaste un motiv clar pentru care anumite elemente pierdute prin inconstient sa nu se intoarca mai multe odata, sau persoana prefera mai  degraba sa se linisteasca decat sa capete pe loc un set de idei foarte clare despre ce s-a intamplat cu mult timp in urma, etc..

O alta situatie este cea in care exista probe suficiente in legatura cu un evenimente negative si constatam ca persoana nu isi aminteste mare lucru despre ele. Sigur ca refularea este o explicatie ce merita atentie.  O abordare prudenta este sa fie luate in calcul in special cazurile in care exista dovezi clare sau exista simptome majore inexplicabile in contextul actual sau care au fost prezente o perioda importanta de timp si la un moment dat au disparut, (eventual brusc) fara a intelege cum a aparut acest efect.

Cand un simptom major (o frustrare semnificativa, o culpa importanta, o compulsive grava etc.) inceteaza sa se mai manifeste (desi pana atunci era foarte vizibil) din cauza ca este refulat, mare lucru nu prea mai e de facut pe moment.

Sa te apuci sa-l cauti prin mintea cuiva este ca si cum ai cauta o persoana disparuta intr-o tara straina. Asa cum nu poti verifica fiecare locuitor in parte, tot asa nu poti evalua clinic orice gasesti (fie si sub hipnoza) prin minte sau observi in plan comportamental.

Retinem insa ca incetarea unui mod cunoscut de manifestare a simptomului nu inseamna de fapt o disparitie, ci mai degraba o plecare, probabil pentru mult timp in inconstient (intr-un anume sens, o “alta tara”). Acolo ajuns, se va transforma  continuu, pana va fi suficient de abil sau de puternic (nu in mod necesar si inteligent) pentru a iesi la lumina. Iar cand se va intampla acest lucru, va fi din nou “vulnerabil” in fata constiintei/constientului, ca si a diferitelor forme de interventie.

Nu orice refulare inseamna patologie mentala sau oricum suferinta, asa cum nu orice act ratat este o dovada certa a unei refulari – uneori poate fi doar o manifestare a oboselii.

 

 

dr. Corneliu Ungureanu 

medic specialist psihiatrie/ psihoterapeut
Mental Health Clinic

Publicarea completă sau parțială a acestui text nu este permisă fără acordul autorului